Noutățile Codului civil din perspectiva unui mediator – Drepturile și obligațiile patrimoniale ale soților (locuința familiei)

1. Drepturile și obligațiile patrimoniale ale soților

B. Locuința familiei

 Revenind la dispozițiile comune din capitolul în care sunt prevăzute drepturile și obligațiile patrimoniale ale soților, putem observa că la punctului §2 există reglementări ce privesc locuința familiei (LF), adică locuința comună a soților sau, în lipsă, locuința soțului la care se află copiii.

Pentru protejarea familiei și a bunurilor acesteia, mai cu seamă în situația în care există copii, este foarte important ca soții sau unul dintre soți să ceară notarea în cartea funciară (CF) a LF. Un imobil poate fi declarat ca LF de către oricare dintre soți, prin cerere de notare în cartea funciară, în condițiile legii, chiar dacă cel care o cere nu este proprietarul imobilului.

Lipsa notării în CF poate avea consecințe destul de neplacute asupra familiei în general, dar mai cu seamă asupra bunurilor celui care nu și-a dat consimțământul, deoarece acesta nu va putea cere anularea actelor prin care se dispune de drepturile asupra LF sau bunurilor ce mobilează/decorează LF, ci va putea să ceară numai daune-interese soțului, cu excepția situației în care terțul dobânditor a cunoscut, pe altă cale, calitatea de LF.

După declararea LF oricare dintre soți are nevoie de consimțământul scris al celuilalt (chiar și în cazul în care este proprietar exclusiv) pentru a dispune de drepturile asupra LF (de a încheia acte care afectează folosința LF), ori pentru a deplasa bunuri ce o mobilează/decorează, însă în cazul în care consimțământul este refuzat fără un motiv legitim, celălalt soț poate sesiza instanța.  Soțul care nu și-a dat consimțământul poate cere anularea actului prin care s-a dispus de drepturile asupra LF/bunurilor ce o mobilează/decorează, în termen de un an de la data de la care a luat cunoștință despre acel act, dar nu mai târziu de un an de la data încetării regimului matrimonial.

Deoarece, așa cum știm, regimul matrimonial încetează, cel mai adesea, prin desfacerea căsătoriei (divorț) sau încetarea căsătoriei (decesul unuia dintre soți), este de remarcat faptul că, reglementările privind LF pot avea efecte și asupra celor care divorțează, deoarece aceștia nu vor putea cere anularea actelor prin care se dispune, fără consimțământ, de drepturile asupra LF sau/și a bunurilor ce o mobilează/decorează mai târziu de un an de la data divorțului, în condițiile în care aceste acte au fost încheiate pe timpul existenței regimului matrimonial.

Putem oserva, aruncând o privire mai sus, că în cazul reglementărilor privind LF un accent deosebit se pune pe consimțământ, atît în ce privește imobilul în care locuiesc soții cât și în ce privește bunurile ce îl mobilează/decorează, consimțământ pentru care, trebuie ca cei doi să ajungă la un acord.

Astfel că, din punct de verede al aplicării medierii, am putea diferenția două situații:

a) Când se încearcă/dorește obținerea unui acord în timpul regimului matrimonial (relația dintre soți fiind deosebit de importantă), atunci când:

i) s-a notat LF în CF, în situația în care unul dintre soți dorește să încheie acte care afectează folosința LF sau/și bunurile ce o mobilează/decorează (ex: schimbarea, restrângerea, extinderea, modificarea sau vânzarea), sau dorește anularea acestor acte;

ii) nu s-a notat LF în CF, în situațiile în care soțul care nu a consimțit, dorește să ceară celuilalt soț sau unui terț (în condițiile legii) daune-interese ca urmare a încheierii unor acte prin care s-a dispus de drepturile asupra LF sau/și bunurilor ce o mobilează/decorează.

b) Când se încearcă/dorește obținerea unui acord după încetarea regimului matrimonial, dar nu mai târziu de un an de la desfacerea căsătoriei, în situația în care unul dintre soți dorește să ceară/a cerut anularea actelor prin care s-a dispus, fără consimțământ, de drepturile asupra LF sau/și de bunurile ce o mobilează/decorează.

O altă noutate în CC se referă la drepturile soților asupra locuinței închiriate, în sensul că fiecare soț are un drept locativ propriu, chiar dacă numai unul dintre ei este titularul contractului ori contractul este încheiat înainte de casatorie, regimul actelor juridice prin care se dispune de drepturile asupra LF fiind aplicabile și în acest caz.

De asemenea, ar mai fi de amintit la acest punct și despre atribuirea beneficiului contractului de închiriere după desfacerea căsătoriei, caz în care soții au posibilitatea să se înțeleagă sau să se adreseze instanței de judecată care va atribui beneficiul contractului în funcție de (în ordine): interesul superior al copiilor minori, de culpa în desfacerea casatoriei și de posibilitățile locative proprii ale foștilor soți.

Ca o concluzie, putem spune că și în aceste cazuri soții/foști soți au libertatea de a alege să-și soluționeze problemele prin acord, iar în situația în care nu reușesc să facă acest lucru singuri, pot apela cu încredere la mediere. Aplicarea procedurii  medierii în astfel de situații poate aduce soților/foști soți soluții în avantajul tuturor, armonie, liniște, precum și economii substanțiale din punct de vedere emoțional și al timpului.

Atenție, culpa exclusivă la divorț mai aduce și alte ”penalizări”, dar despre aceste situații, precum și despre altele, la fel de interesante, în postarile viitoare.