Modul în care ne trăim viața este o alegere personală. Pentru o viață de calitate, alege medierea!

Cel mai adesea, după o casnicie nereușită, auzim în preajma noastră că divorțul înseamnă finalizarea unui capitol din viața noastră și începutul altuia. Cu siguranță din anumite puncte de vedere chiar așa și este, deoarece relația soț-soție, drepturile și îndatoririle de orice natură ale soților, încetează definitiv după divorț, așa cum încetează și sentimentele pozitive, de cele mai multe ori, dacă acestea nu au încetat chiar cu multă vreme înaintea divorțului.

Toate aceste evenimente, modificări ale sentimentelor, intereselor, drepturilor, îndatoririlor, precum și ale statutului nostru lasă în urmă un loc, un spațiu în care, de regulă, punem altceva. Însă, în situația în care cei doi sunt și părinți, nu numai soți/foști soți, acel spațiu în care se pune altceva, metaforic vorbind, trebuie să aibă o clauză specială, pe viață, sau ar trebui să aibă.

Astfel, este necesar să conștientizăm că o parte, foarte importantă, din vechiul capitol al vieții noastre va avea, și este firesc să aibă, o continuitate și în următorul capitol, acea parte fiind cea care cuprinde rolul de părinte.

De aceea, trebuie să gestionăm situația cu maturitate atât în timpul divorțului cât și după divorț, concentrându-ne pe interesul superior al copilui nostru, fără a ne lăsa cuprinși de egoism și acte de vendetă personală, iar atunci când nu reușim să facem acest lucru singuri, este bine să știm că putem apela la ajutorul unui mediator pe care să-l învestim cu încrederea noastră pentru a ne ajuta să depășim momentele de blocaj.

Analizând foarte pe scurt lucrurile, legal vorbind, dacă în ce privește relația dintre noi, ca adulți, putem dispune așa cum dorim, fiind un drept al nostru să fim sau nu căsătoriți, în ce privește relația fiecăruia dintre noi cu copilul, nu avem nici drept de renunțare, nici drept de cenzură, copiii nefiind un bun la care să renunțăm sau de care să dispunem așa cum ne convine nouă.

Statutul de părinte pe care ni-l oferim unul celuilalt, ca soți/iubiți, este un privilegiu și o obligație pe care împreună le facem posibile, acceptând ca celălalt să fie părintele copilului nostru. Astfel că, învestindu-ne cu această încredere reciproc, nu putem și nu avem dreptul ca mai apoi să tăgăduim rolul pe care ni l-am asumat și oferit liber, cum nu putem și nu avem dreptul de a neglija, manipula sau răni copiii, consecințe inocente născute din faptele noastre.

Mai cu seamă după divorț, uneori suntem tentați să credem că celălat nu este un părinte bun, că poate nu este suficient de inteligent, prezentabil, atent, bogat, iubitor sau bun exemplu, dorindu-ne pentru copilul nostru părintele ideal. Și nu este nimic rău în a visa că lucrurile ar putea să fie astfel intr-o zi. Însă, nu trebuie să uităm că, întotdeauna copilul nostru va fi legat emoțional și sentimental de părintele natural,  iar acest lucru nu se va schimba niciodată, oricât de multă atenție, afecțiune, bogăție și sprijin i-ar acorda o altă persoană care la un moment dat ar putea să devină partenerul nostru de viață.

Trebuie să înțelegem că și după divorț, pentru copilul nostru rămânem împreună părinți, acei părinți pe care îi iubește în mod egal, care sunt centrul universului lui, care trebuie să ofere siguranță, echilibru și mai cu seamă exemplul personal, indiferent de sentimentele și interesele noastre schimbătoare ca adulți. In acest sens, autoritatea părintească exercitată de către ambii părinți după divorț/separare (art. 397 CC), oferă celor implicați cadrul legal de continuare a unor relații bazate pe interesul superior al copilului.

Desigur, există și situații speciale, situații în care din motive temeinice (violență/abuz etc) se apelează numai la instanța de judecată, care decide dacă prezența în viața copilului a unuia sau a ambilor părinți servește sau nu interesului superior al copilului, însă acestea sunt situații de excepție care ies din sfera normalului și firescului relațiilor părinți-copii și trebuie tratate ca atare.

Comments on: "Divorțați ca soți, împreună ca părinți" (1)

  1. […] Desigur, există și situații speciale, situații în care din motive temeinice (violență/abuz etc) se apelează numai la instanța de judecată, care decide dacă prezența în viața copilului a unuia sau a ambilor părinți servește sau nu interesului superior al copilului, însă acestea sunt situații de excepție care ies din sfera normalului și firescului relațiilor părinți-copii și trebuie tratate ca atare. sursa […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: