Modul în care ne trăim viața este o alegere personală. Pentru o viață de calitate, alege medierea!

1. ”un birou de mediator poate acorda asistenta juridica”

R: Orice birou de mediator poate acorda asistență juridică, la solicitarea clienților, prin juriști angajați sau  colaboratori.

2. ” norma de hrana si partajul judiciar”

R: ”norma de hrană”, așa cum se știe, reprezintă contravaloarea alimentelor cuprinse în norma de hrană a militarilor și salariaților civili (de ceva timp încoace) care muncesc în structurile militare, sumă pe care aceștia o primesc pentru luna în curs, în anumite condiții și care poate să difere de la o lună la alta, așa cum diferă/poate să difere și norma de alocare sau suplimentele primite în unele situații. Legătura dintre aceste sume și partajul judiciar o văd doar din perspectiva în care instanța este chemată să constate contribuția părților la dobândirea bunurilor comune. În situațiea în care aceasta este nedumerirea, este mai dificil să aduc lămuriri, mai întâi pentru că aceste sume în trecut nu făceau parte din veniturile nete (și cred că nici acum) și mai apoi pentru că așa cum bine știm, procedurile instanțelor, în frumoasa noastră țara, nu sunt unitare. De aceea, răspunsul îl veți primi, probabil, doar în instanță, deși medierea poate fi o soluție și pentru problema partajului, soluție care v-ar reduce considerabil costurile (la aproximativ c/v normei de hrană pentru o lună🙂 ).

3. ”infatisarea partilor in instanta pentru incheierea tranzactiei”

R: Încheierea tranzacțiilor sunt specialitatea avocaților, dar dacă doriți să stingeți litigiul printr-o înțelegere în prezența unui terț imparțial și neutru, bun facilitator în negocierea intereselor părților, părerea mea este că, un mediator vă poate servi foarte bine în acest demers :) De reținut este că, dacă obiectul litigiului este evaluabil în bani, doar dacă prezentați un acord de mediere instanței vi se restituie taxa judiciară de timbru (3%).

4. ”proces malpraxis”

R: Conflictele ce privesc malpraxisul pot face obiectul medierii, chiar și în situația în care există deja un proces pe rolul instanței.

5. ”regimul matrimonial se lichideaza de sotul supravietuitor si mostenitori si pentru mostenirile deschise inainte de 01.10.2011”

R: Legea aplicabilă succesiunii este cea în vigoare la data deschiderii acesteia (ex: conform legilor în vigoare la data la care a survenit decesul vor fi stabilite vocația, capacitatea succesorală, drepturile ce revin moștenitorilor etc), însă actele ulterioare succesiunii, referitoare la aceasta, se supun legii în vigoare la data săvârșirii lor (ex: acceptarea sau renunțarea la succesiune).

6. ”taxa de timbru se restituie prin mediere”

R: Alin. (2), art. 63 din L192/2006 prevede că: ”odată cu pronunțarea hotărârii, instanța va dispune, la cererea părților interesate, restituirea taxei judiciare de timbru plătite pentru investirea acesteia”

7. ”cand se termina uzufructul viager”

R: Găsim în noul Cod civil, la art. 703, exlicată noțiunea de uzufruct ca find ”dreptul de a folosi bunul altei persoane și de a culege fructele acestuia, întocmai ca proprietarul, însă cu îndatorirea de a-i conserva substanța”, iar art. 708 durata uzufructului, astfel: ”(1) Uzufructul în favoarea unei persoane fizice este cel mult viager; (2) Uzufructul constituit în favoarea unei persoane juridice poate avea durata de cel mult 30 de ani. Atunci când este constituit cu depășirea acestui termen, uzufructul se reduce de drept la 30 de ani; (3) Daca nu s-a prevăzut durata uzufructului, se prezumă că este viager sau, după caz, că este constituit pe o durata de 30 de ani; (4) Uzufructul constituit până la data la care o altă persoană va ajunge la o anumită vârstă durează până la acea data, chiar dacă acea persoană ar muri înainte de împlinirea vârstei stabilite”.

8. ”valoare taxa timbru cerere custodie comuna”

R: Taxa de timbru pentru astfel de cereri, este o sumă destul de accesibilă (dacă nu mă înșel, undeva pe la 6 lei).

9. ”timpul de asteptare pana la prima infatisare”

R: Termenele date de instanțe depind de mai mulți factori (ex: numărul dosarelor din instanța respectivă, modul în care își gestionează timpul fiecare instanță, resursele de care dispune etc) de aceea este greu de estimat ”timpul de așteptare”, însă în situația în care litigiul se soluționează prin mediere, se poate depune acodul de mediere la instanță, pentru a se obține hotărârea de expedient, chiar și înaintea termenului de judecată stabilit.

10”pot incheia acord de mediere in apel”

R: Chiar dacă vă aflați în faza de apel, puteți să apelați la mediere. Alin. (1), art. 61, din Legea 192/2006 prevede că: ”În cazul în care conflictul a fost dedus judecății, soluționarea acestuia prin mediere poate avea loc din inițiativa părtilor ori la recomandarea instanței, acceptată de părți, cu privire la drepturi asupra carora părțile pot dispune potrivit legii. Medierea poate avea ca obiect solutionarea in tot sau in parte a litigiului.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: