Modul în care ne trăim viața este o alegere personală. Pentru o viață de calitate, alege medierea!

Cum știm, moștenirea este transmiterea patrimoniului (ansamblu de drepturi și obligații cu conținut patrimonial) unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane fizice în ființă.

Deschiderea succesiunii, așa cum se arată la art. 954 din noul Cod civil, coincide cu momentul producerii decesului persoanei fizice, însă aceasta nu trebuie confundată cu deschiderea procedurii succesorale.

Deschiderea procedurii succesorale, poate fi facută de către orice persoană interesată (care are vocaţie succesorală):

–          pe cale notarială (doar dacă moștenitorii se înțeleg);

–          prin promovarea unei acțiuni în instanță.

Dacă aruncăm o privire peste prevederile legale, pe scurt, constatăm că:

1)      Succesiunea notarială:

–          se inițiază de către cel interesat (care are vocaţie succesorală concretă), printr-o cerere în care se menționează starea civilă a defunctului, numele, prenumele și domiciliul moștenitorilor prezumtivi, bunurile defunctului (cu menționarea valorii acestora), pasivul succesoral etc;

–          se inițiază la biroul notarial competent teritorial (biroul din circumscripţia teritorială a judecătoriei în raza căruia a avut ultimul domiciliu defunctul);

–          se poate finaliza numai în cazul în care există bună înțelegere între moștenitori din toate punctele de vedere (aceștia nu își contestă calitatea de moștenitor, se înțeleg în privința compunerii masei succesorale și a drepturilor care li se cuvin fiecăruia – în cazul în care succesiunea privește bunuri comune ale defunctului și ale soțului supraviețuitor, cotele de contribuție ale acestora trebuie, de asemenea, stabilite prin acordul moștenitorilor);

–          după citarea moştenitorilor legali (la ora stabilită și comunicată pe citație de către notarul public) și dezbaterea succesiunii (înscrisuri, declarații, martori), dacă nu au apărut neînțelegeri, la 20 de zile de la încheierea finală, se va elibera certificatul de moștenitor (câte un exemplar fiecărui succesor), care va cuprinde constatările notarului în ce privește patrimoniul succesoral, numărul şi calitatea moştenitorilor, precum şi cotele ce revin fiecăruia din patrimoniul stabilit (adică, 1/2, 1/3 etc din masa succesorală), dar nu înainte de achitarea taxelor succesorale şi a onorariilor;

–          dacă eliberarea certificatului de moștenitor a fost facută cu încălcarea drepturilor succesorale, acesta poate fi contestat, de către cel interesat, în instanța de judecată.

În termen de 30 de zile de la obținerea certificatul de moștenitor se efectueaza obligatoriu rectificarea rolului fiscal, la Directia Taxe si Impozite.

După dezbaterea succesorală notarială, oricare codivizar poate solicita ieșirea din indiviziune prin partaj, în urma căruia fiecare moștenitor va ști ce drepturi de proprietate individuală are asupra bunurilor ce fac parte din masa partajabilă.

Partajul succesoral poate fi făcut, prin bună învoială, pe cale notarială (dacă toti moștenitorii sunt prezenți, au capacitate de exercitiu deplină și dacă  sunt de acord în ce privește partajarea bunurilor) sau pe cale judiciară.

Partajul voluntar se poate realiza și în situația în care printre moștenitori se află minori sau persoane puse sub interdicție judecătorească ori persoane dispărute, cu respectarea regulilor referitoare la protecția persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu sau capacitate de exercițiu restânsă ori privitoare la persoanele dispărute.

 2)      Succesiunea/partajul succesoral pe cale judiciară:

–          instanța competentă privind cererile în materie de moștenire, este cea în raza căreia și-a avut ultimul domiciliu defunctul  (la art. 954 din noul Cod civil prevede instanța competentă în unele situații speciale);

–          se inițiază de către cel interesat (care are vocaţie succesorală concretă) printr-o cerere în care trebuie să se arate persoanele între care urmează  a  avea  loc  partajul,  titlul  pe  baza  căruia  se  cere împărțeala,  toate bunurile supuse partajului,  evaluarea  lor, locul unde acestea  se află,  precum  și persoana  care le deține  sau le administrează;

–          înainte de depunerea cererii la instanță, cel interesat este obligat să se adreseze notarului pentru îndeplinirea procedurii notariale de verificare a registrelor notariale, în urma căreia se va elibera o încheiere înregistrată în Registrul General Notarial și care se va anexa cererii de chemare în instanță;

–          după citarea părților, la termenele stabilite de către instanță se dezbate succesiunea (în situația contestării calității de moștenitor și/sau a masei succesorale și/sau a drepturilor ce se cuvin fiecăruia și/sau a cotei de contribuție atunci când succesiunea privește bunuri comune ale defunctului și ale soțului supraviețuitor și/sau a dreptului de opțiune succesorală și/sau a actelor de acceptare tacită a moștenirii) pe baza înscrisurilor, declarațiilor și prin proba testimonială (cu martori), instanța stabilind calitatea de moștenitor a fiecăruia, masa succesorală, precum și cota la care are dreptul fiecare;

–          după ce instanța a stabilit calitatea de moștenitor a fiecăruia, masa succesorală, precum și cota la care are dreptul fiecare, se va putea face partajul succesoral;

–          partajarea succesorală pune capăt stării de indiviziune prin transformarea  cotelor-părți, la care are dreptul fiecare, în drepturi  de proprietate  individuale  asupra  bunurilor  ce fac  parte  din  masa  partajabilă,  prin  atribuirea efectivă a acestora moştenitorilor;

–          pe tot parcursul procesului instanța va stărui ca părțile să împartă bunurile prin bună învoială (art. 673^4, CPC);

–          dacă părțile ajung la un acord în privința partajării, instanța va hotărî potrivit învoielii acestora, chiar dacă printre cei interesați se află minori sau persoane puse sub interdicție, însă numai cu încuviințarea prealabilă a autorității tutelare, precum și, dacă este cezul, a ocrotitorului legal (art. 673^4, CPC);

–          în cazul în care părțile au ajuns la o învoială, oricând în cursul judecății, chiar și fără să fi fost citate, se pot înfățișa pentru a cere o hotărâre care să consfințească înțelegerea lor (art. 271, CPC);

–          în situația în care părțile nu se învoiesc asupra valorii bunurilor partajabile, loturilor, măsurătorilor etc, instanța va identifica, evalua și stabili tot ce este necesar prin intermediul unor experți (alesi de părți/stabiliți de către instanță) a căror onorariu va fi suportat de către părți;

–          partajul se poate face în natură, proporțional cu cota-parte a fiecăruia sau prin atribuirea întregului bun în schimbul unei sulte, în favoarea unuia sau a mai multor coproprietari, ori prin vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari (în maxim 6 luni) sau prin licitație publică de către executorul judecătoresc;

–          partajul este valabil și dacă nu cuprinde toate bunurile comune, cele omise putând face obiectul unui alt partaj;

–          în situația în care partajul nu se poate realiza în niciuna dintre modalitățile prevăzute de lege, instanța va hotărî închiderea dosarului (art. 673^14, CPC).

În urma desfășurării în instanță a acțiunii ce are ca obiect succesiunea/partajul succesoral, moștenitorii obțin o hotărâre judecătorească ce constituie titlu de proprietate al fiecărui succesor pentru bunurile ce i-au fost atribuite.

În cazul moștenirii unor imobile, efectele juridice ale partajului se produc numai dacă actul de partaj încheiat în formă autentică la notariat sau hotărârea judecătorească rămasă definitivă, după caz, au fost înscrise în cartea funciară.

 Desigur, în ce privește transferul patrimonial prin moștenire se mai pot spune multe, dar cum intenția nu este de a discuta despre drepturi, proceduri și alte aspecte legate de acestea, ci doar de a le trece în revistă, succint, în cele ce urmeză vom încerca să discutăm despre modul în care medierea poate să vină în sprijinul moștenitorilor, care doresc să-și soluționeze aceasta problemă prin bună înțelegere, elegant, în deplină confidențialitate, cu ajutorul unui profesionist imparțial și neutru, expert în comunicare și negociere, într-un timp mai scurt și cu costuri mai reduse, astfel încât după soluționarea moștenirii să își poată continua, fără rezerve, relațiile.

 În cazul în care moștenitorii doresc să apeleze la notar, pentru a preîntâmpina eșuarea finalizării dezbaterii succesiunii și odată cu aceasta irosirea unor sume de bani destul de consistente, recomandarea mea este ca aceștia să apeleze cu încredere la mediere.

În ce privește partajul succesoral notarial, ulterior primirii certificatului de moștenitor, această modalitate de partaj este mai rapidă decât partajul în instanță, însă problema consensului este o problemă cu adevărat delicată și de aceea, probabil, partajul se realizează cel mai adesea în instanță.

Încercând să ne punem în locul moștenitorilor, la o mai atentă observare, ne putem da seama de ce se ajunge cel mai adesea la partaj judiciar. Mai cu seamă dacă privim spre tot ceea ce se înfăptuiește prin acest demers și spre consecințele sale emoționale/materiale. Astfel, putem considera că implicațiile partajului, dincolo de aparențele, înseamnă a renunța la ceva sau a primi ceva, ceva ce am avut sau nu am avut înainte de decesul persoanei pe care o moștenim, adică, accesul/uzul/dreptul de abitație/dreptul de proprietate etc.

Cu siguranță în aceste condiții, de pierderi și câștiguri (materiale si/sau emoționale), fără a ști ce este mai important pentru fiecare dintre moștenitori, fără a se discuta și înțelegere interesele, precum și nevoile fiecăruia, de cele mai multe ori buna învoială rămâne doar un deziderat pentru unul, o parte sau toți moștenitorii. Însă, ceea ce de multe ori pare chiar imposibil de atins, se poate totuși realiza în condițiile în care cei în cauză apelează la profesioniști. Medierea, în rezolvarea problemelor succesorale, este o soluție avantajoasă din toate punctele de vedere, iar mediatorul este cel care prin tehnici specifice vă poate ajuta, îndruma și sprijinii în construirea și realizarea acordului.

 În privința succesiunii/partajului succesoral judiciar, cum lesne se poate observa, legiuitorul pune accent pe buna învoială, ia act de recunoașterile  și acordul succesorilor, stăruie ca părțile să împartă bunurile prin înțelegere și hotărăște potrivit învoielii lor, dacă moștenitorii reușesc să ajungă la un acord.

Astfel, acordul poate fi construit prin mediere, iar cei care apelează la această procedură, pe lângă ajutorul, sprijinul și îndrumarea mediatorului autorizat, mai beneficiază și de avantajul, deloc de neglijat, de a obținere o hotăre de expedient ca urmare a prezentării acordului de mediere în instanță, chiar și fără a mai aștepta până la termenul stabilit, precum și restituirea taxei judiciare de timbru (de 3%) la cererea celui interesat.

Medierea disputelor privind moștenirea poate fi solicitată și numai de către unul din moștenitori/succesori, situație în care mediatorul, la cererea acestuia, va adresa celorlalți moștenitori/succesori invitații scrise în vederea informării și acceptării medierii. În vederea expedierii invitației la mediere a celorlalți moștenitori, solicitantul va trebui să furnizeze mediatorului datele de contact ale celorlalți moștenitori.

Ca o concluzie, apreciem că medierea poate simplifica transferului patrimonial prin moștenire, îi poate reduce costurile și poate armoniza acțiunile și relațiile succesorilor în beneficiul acestora.

Comments on: "Succesiunea/partajul succesoral, după intrarea în vigoare a noului Cod civil, din perspectiva medierii" (25)

  1. Avem nevoie de cadastru la partajul prin mediere? Cum va lua act instanta de impartirea unui teren la 3 frati fara sa fie specificate vecinatatile fiecarei parcele de un inginer cadastrist? si daca terenul este mai mare sau mai mic decat in acte?

  2. Nita Constantin said:

    Am mostenit inreuna cu nepotul meu care este plecat in Canada averea matusii mele care nu a avut copii.Ea a decedat in luna martie 2012.Nepotula facut imputernicire mamei sale si am fost la notar unde am prezentat toate documetele pe care le-am gasit cu cu proprietatile matusii.Cand actele au fost intocmite si notarul a precizat ca daca se mai gaseste ceva se poate partaja ulterior cumnata mea nu a mai vrut sa semneze sub pretextul ca sa se gaseasca toate proprietaile si apoi sa facem actele.Atunci notarul a intocmit o notificare si ne-a idemnt catre instanta.Desi eu am fost acela care a inmormantat-o, parastae etc.ei nu a contribuit cu nimic nicimacar cu prezenta am asteptat un an poate se vor razgandi si ne vom intelege sa nu cheltuimbani si stres inutil.Nu au dat nici un semn desi eu i-am mai trimis mailuri nepotului prin care l-amrugat sa ne intelegem. sineprimind nici un raspuns cand m-am dus iar in zona de am facut parastasul de un an am contactat un avocat. Avand in vedere ca am facut cheltuieli si la 57 de ani pensionar de boala fiind sotia mea fiind si ea pensionara veniturile noastre sunt limitate avand si 3 nepoti am dori sa se faca partajul cat mai repede ca sa pot ajuta pe fiica mea (este bugetara atat ea cat si ginerele) si nepoteii mei.Am urmat procedurile dupa noul cod dar cumnata nu a ridicat citatia de mediere,Eu am scris nepotuluisi ca l-am dat in judecata pentru partaj si i-am comunicat si numarul de dosar iar vazand ca treaba este serioasa vor acum sa renunt .Cum sa procedez in acest caz va rog din suflet sa ma ajutati si sa ma sfatuiti.Multumesc mult.

  3. monica said:

    pt partaj succesoral la notar sunt niste taxe pe care cine trebuie sa le plateasca?

  4. Monik99 said:

    Ma bucur ca v-am gasit si va felicit ca acordati timp si celor necunoscatori.Eu m-am trezit in mijlocul unui proces de partaj succesoral sau iesire din indiviziune sau cum vreti sa ii spuneti tare complicat si fara voia mea si mi-ar prinde bine un sfat.
    Povestea e urmatoarea:
    In anul 1962 a decedat bunicul si nu s-a dezbatut succesiunea. In anul 1981 a murit bunica si s-a dezbatut mostenirea doar dupa ea, fratii tatei(4) au renuntat in favoarea lui ca singur mostenitor.
    Acum unul dintre fratii tatei a deschis proces de succesiune pentru dezbaterea mostenirii dupa bunicul.
    La casatoria a 3 dintre fratii fiecare dintre acestia au primit zestre pamant de la bunici , ei ramanand doar cu ceea ce li s-ar fi cuvenit celorlalti 2 frati necasatoriti (printre care si tata).
    La venirea colectivizarii tot pamantul a fost confiscat.
    In 1991 fiecare a primit un titlu de proprietate pe pamntul de zestre retrocedat iar pe ceea ce s-a confiscat de la bunici s-a facut titlu pe toti cei 5 mostenitori.
    Ca masa succesorala este considerata doar partea de pamant ramasa la bunici cu titlu pe cei 5.
    Dupa moartea tatei in 1991, s-a dezbatut mostenirea dupa tata mostenitor unic fiind eu. Toate relatiile dintre frati tatei si noi s-au rupt, orice intelegere pe cale amiabila este imposibila.
    Intrebarile mele sunt:
    – Are drept ca sotie supravietuitoare bunica (mostenita de tata ,pe care l-am mostenit eu), la mostenire deoarece ea traia la data decesului bunicului?
    -La masa succesorala poate fi adusa si zestrea celor 3 frati pe care au primit-o la casatori ?
    – Daca da, cum procedam si in temeiul carei legi?
    Sper ca nu v-am incurcat cu datele insa sunt intr-o situatie dificila si nu stiu ce cale trebuie urmata ,procesul fiind pe 2 aprilie.
    Va multumesc pentru timpul acordat!

  5. Lupu Mihaela said:

    Buna ziua, tatal meu a decedat pe 22 noie 2012, si dorim sa deschidem succesiunea, noi suntem 2 frati si mama ( fratele de 8 luni traieste in casa lor),. Mama si tata detineau impreuna o casa cu 6 camere si un teren de 1000 mp si un apartament.
    Fratele meu vrea sa ii cedeze partea lui de mostenitor mamei noastre.
    O intrebare am, de fapt mai multe, daca ajung la o intelegere cu ei (adica eu sa beneficiez de apartamet si jumatate de teren si ei sa ramana cu casa(care valoreaza de 2-3 ori mai mult de cat cea ce cer ei) si jumatate din teren, se poate face din prima acte la noatar cu ceea ce vrem fiecare? Sau trebuie intai sa obtinem actele de mostenitori si apoi la mica intelegere cu mama sa imi vanda jumatate din teren si apartamentul si eu la randul meu sa le vand partea mea de mostenire din casa in favoarea lor.
    Pe mine ma intereseaza sa se poata rezolva din prima, si daca ne trbuie cadastru?
    Va multumesc anticipat pentru raspuns.

  6. Anonim said:

    Daca mama a decedat de 7 ani si fratele spune tot de 7 ani ca el are acte de vinzare cumparare si nu ma mai primeste in curte ,ce e de facut?
    N-am facut partaj succesoral ca l-am crezut,dar cineva zicea ca e abuz si inselaciune ,sigur n-are acte si pot cere si bani pentru exploatarea /folosirea partii mele.
    Am cerut documentul justificativ care a dus la schimbarea rolurilor si el nu mi-l da iar primaria se sustrage fiindca fratele este salariat al primariei
    va rog frumos, ma ajutati? Ce e de facut ca nu stiu nimic despre legile mostenirilor

  7. Marina Surugiu said:

    Felicitari pentru sfaturile date! Va rog , daca se poate, sa ma ajutati cu urmatoarea problema: In 2008, tatal meu a decedat si nu am rezolvat inca problema succesiunii, deoarece eu sunt plecata tocmai la Antipozi. Mentionez ca mama si cei 2 frati ai mei sunt in tara si dorim sa facem succesiunea. Cu totii dorim sa facem acest lucru, dar marea problema este ca eu nu sunt in tara si nici nu pot veni prea curand. Ce ma sfatuiti sa fac pentru a putea solutiona aceasta problema? In speta noastra se va aplica noul Cod Civil sau tot cel vechi tinand cont de faptul ca tata a decedat in 2008. Va multumesc anticipat.
    Va doresc o zi buna!

  8. Marina Surugiu said:

    Felicitari pentru sfaturiel date! Am si eu on intrebare pentru dvs: Tatal meu a decedat in 2008 si nu am facut succesiunea pana acum deoarece eu sunt plecata la Antipozi. Mentionez ca mama si cei 2 frati ai mei sunt in tara. Ce ar trebui facut pentru a deschide succesiunea tinad cont de faptul ca eu sunt departe de tara? Se va aplica noull Cod Civil pentru deschiderea succesiunii? Va multumesc anticipat.
    Va doresc o zi buna !

  9. Anonim said:

    Sunt casatorita cu un barbat care mai are din prima casatorie o fiica, stabilita in Austria, cu cetatenie ausriaca.
    Cand a decedat tatal sotului meu , mama lui a facut certificat de mostenitor pentru sotul meu cu 3/4 din apartament.
    A decedat si mama lui in 1990 si el a facut abia acum succesiunea, mai 2012,si fiica lui prin santaj l-a obligat sa-i faca ei succesiunea pe partea de la bunicii ei, nu stiu exact pe cat anume ca nu am participat la succesiune si actele nu le avem.
    Acum dupa ce a obtinut asta, vine cu f multe amenintari” te dau afara din casa, te las pe drumuri” asta spune tatalui care a fost de acord sa-i dea o parte din casa.
    Va intreb eu care sunt casatorite cu el din 1995, cat as avea dreptul din aceasta casa, si daca fiica lui poate sa faca ceva imptriva lui si a mea, fara stirea si acordul lui?
    Multumesc mult si anticipat pentru un pct de vedere.

  10. mihaela bm said:

    BUNA ZIUA ! APRECIEZ PROFESIONALISMUL RASPUNSURILOR DUMNEAVOASTRA SI DE ACEEA V-AS RUGA SA MA AJUTATI IN URMATOAREA PROBLEMA :EU SI SOTUL MEU AM CUMPARAT UN TEREN PE CARE DORIM SA-L LASAM MOSTENIRE COPILULUI NOSTRU FARA CA ACESTA SA POATA FI MOSTENIT SI DE COPILUL SOTULUI DIN PRIMA CASATORIE . CUM SE POATE REALIZA ACEST LUCRU ?

    • Succesiunea a avut loc in 2004.Pt. motivul ca un parat este inetrzis jud. [pers. cu handicap],partajul este judecatoresc.Reclamantul si pers. cu handicap avem cote de 2/8,ceilalti parati cote 1/8 fiecare.Reclamantul este si curator.Toti paratii cu cote 1/8 au renuntat acum in proces la mostenire in favoarea reclamantului,pt motivul sa nu participe la intretinerea pers. cu handicap.Astfel,reclamantul are 6/8cota,2/8pers.hand.Mostenirea cupprinde; 70600mp teren,casa,grajd.Pt.a marii venitul pers. hand.si prin scutire de impozite,as dorii sa cer instantei,la reclamant sa treaca ;casa si 6000mp teren.La mostenirea pers. hand.;grajd si tot terenul extravilan,pe toata perioada vietii acesteia.Dupa decesul acesteia, toate acestea sa se poata intoarce la reclamant s-au mostenitorii acestuia.Cum trebui sa ma adresez instantei ,ca prin hotararea ce o va pronunta sa obtin acestea?Este posibil?Pot face altceeva? va multumesc.

  11. Anonim said:

    ce se intampla daca nu fac nici o succesiune fiind singurul mostenitor?

  12. enache nicolae said:

    foarte bune informatii !
    daca puteti va rog sa ma ajutati cu urmatoarea problema legata de o mostenire.
    acum aproape 6 luni (ianuarie 2012) bunicul din partea tatalui meu a murit. el detinea impreuna cu bunica un apartament. tatal meu mai are un frate. relatia cu unchiul mostenitor nu este una foarte buna, respectiv nu a mai existat contact de mai bine de 10 ani.
    bunica mea are 73 de ani, insa este in deplinatatea facultatilor mintale, urmeaza sa se scoata un certificat medical in acest sens.
    in acest moment dorim sa facem succesiunea iar in urma succesiunii sa devenim eu si sora mea proprietari. bunica mea si tatal meu doresc sa vanda partea lor de apartament catre noi.
    dorim sa stim care sunt cotele de mostenire pt apartament ?
    problema principala este legata de situatia unchiului.
    ce optiuni avem legat de partea din apartament a unchiului ? (dorim sa cumparam si partea lui)
    exista vro posibilitate prin care sa-l obligam sa ne vanda partea lui de apartament?
    daca nu doreste sa vanda sau nu exista alta posibilitate de a-l obliga sa vanda, dorim sa stim daca bunica mea si tatal meu pot vinde partea lor de apartament catre noi, cu sau fara acordul lui ? (caci altfel succesiune nu-si are rostul, unchiul urmand sa fie mostenitor si pt partea bunicii mele, la moartea dansei …… situatie care se incearca sa se evite)
    exista posbilitatea ca unchiul sa vanda partea sa de apartament catre o terta persoana fara acordul bunicii mele si tatalui meu ?
    multumesc

  13. maria said:

    eu am un baiat care are dreptul la mostenire in urma decesului tatalui sau ,mentionez ca noi doi nu am fost casatoriti .sa facut succesiunea el fiind exclus , dupa un proces si a castigat dreptul de succesor . dorim calea aceasta prin mediere , daca nu va fi posibi. in cazul in care nu va fi posibil , ma intereasaza daca( baiatul fiind minor ) este scutit de acele taxe in procesul de partaj , care sunt destul de costisitoate . cu multumiri maria

    • Pentru a primi un raspuns care sa va fie de folos, aici ne putand sa transmiteti toate informatiile necesare, va recomand sa apelati la un mediator, solicitati o intalnire si cu siguranta veti primi lamuririle necesare. Informarea este gratuita. In privinta taxei judiciare de timbru, aceasta va fi suportata de catre toti mostenitorii, proportional cu cota ce revine fiecaruia. Mai multe detalii despre aceasta gasiti consultand Legea 146/1997, Legea 192/2006, Legea 115/2012 (ultimele doua le gasiti si pe acest blog la categoria legislatie)
      O seara placuta!

  14. Exista posibilitatea ca la dezbaterea sucesiunii mostenitorii sa devina coproperietari fara ca terenul respectiv sa fie impartit pe fiecare persoana in parte?

    • Iesirea din indiviziune nu este obligatorie, iar daca mostenitorii ajung la o invoiala in acest sens, nimeni nu-i poate obliga sa imparta bunurile mostenite.
      O zi placuta!

  15. tudosa nicu said:

    Pentru succesiune – partaj este obligatoriu cadastrul ptr. terenurile din extravilan ( camp , fanete, etc. ). va multumesc.

  16. gica marin said:

    interesante lamuriri, dar eu am urmatoarea problema.
    tatal sotului meu a decedat pe 16 oct. 2011, soacra traieste.am vrut sa depunem actele pentru succesiune si nu se primesc deoarece nu au lucrat pe noul cod decat succesinui cu ambii soti decedati, spun ca nu au modele de certificate, nu au fost instruiti.spun ca trebuie facut nu stiu ce inventar,…? nu au lucrat astfel de succesiuni.

    • Va multumesc pentru apreciere 🙂
      Legat de problemea mostenirii, va recomand sa apelati cu incredere la un mediator, caz in care, nu o sa va mai fie necesar certificatul de mostenitor de la biroul notarial, ci numai o incheiere conform careia mostenirea nu a fost dezbatuta.
      Dar, daca doriti sa dezbateti mostenirea neaparat la notar, personal nu vad decat doua posibilitati, fie asteptati pana cand vor primi modelele de certificat, pana cand vor fi instruiti sau… cine stie ce mistere mai au de dezlegat cei de la notariatul la care ati apelat, fie mergeti la un alt birou notarial din zona.
      Va doresc o zi minunata 🙂

  17. O expunere excelenta. Felicitari !

  18. Anonim said:

    Pentru a incerca o mediere, in cazul partajului, trebuie sa ne prezentam impreuna la mediator?

    • La mediator puteti apela impreuna sau separat de cealalta/celelalte parte/parti. Daca doar una din partile conflictului/litigiului apeleaza la mediator, acesta va invita cealalta/celelalte parte/parti la mediere, la solicitarea clientului.

Lasă un răspuns către Călina Sorescu Anulează răspunsul