Modul în care ne trăim viața este o alegere personală. Pentru o viață de calitate, alege medierea!

31 Mai 2011

Fagarasenii au inceput sa fie mai receptivi la solutionarea litigiilor prin prezentarea la un mediator autorizat. Acesta poate inlocui avocatul, iar termenul de solutionare a unui diferend va fi mult mai scurt. De la inceputul anului si pana acum patru astfel de cauze au fost rezolvate prin acord de mediere: 3 la Judecatoria Fagaras bazate pe partaj intre fostii soti si una la Tribunalul Brasov legata de succesiuni. Medierea presupune ca cele doua parti se inteleg in fata mediatorului, iar procesul verbal de mediere intocmit de mediatorul autorizat ajunge pe masa judecatorului, care da sentinta pe baza lui. Explica mediatorul fagarasean Petre Malene:

„Acordurile de mediere incheiate in cauzele care sunt deduse judecatii acele care se afla pe rolurile instantelor de judecata, dupa incheierea acordului acestea se depun la instanta de judecata iar partile prezente vor sustine ca aceasta este voina lor dupa care instanta va pronunta o hotarare care va fi executorie unde partea interesata va putea solicita restituirea integrala_a taxei de timbru achitata pentru deschiderea litigiului si astfel partile intr-un timp foarte scurt vor reusi sa-si solutioneze diferendul.”

O mediere se poate rezolva chiar si intr-o singura sedinta. In alte cazuri trebuiesc doua sau mai multe intalniri. Pretul aproximativ pe caz mediat este de 1.000 de lei. Daca cele doua parti implicate in diferend s-au indreptat spre mediator destul de tarziu, adica dupa ce au deschis deja un proces la Judecatorie, partea care a apucat sa plateasca taxa de timbru poate cere restituirea acesteia, daca sentinta finala_a fost data pe baza acordului de mediere.

Sursa: http://www.radiostar.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: