Modul în care ne trăim viața este o alegere personală. Pentru o viață de calitate, alege medierea!

      Profesia liberală de mediator se dobândește conform Legii 192/2006, mediatorul fiind autorizat de către Consiliul de Mediere și înscris în Tabloul Mediatorilor.

      Mediatorul este acea persoana care a dobândit, prin instruire și experiență, abilități pe care le folosește pentru a ajuta părțile să găsească o soluție satisfăcătoare conflictului, o soluție reciproc avantajoasă.

      În procesul de mediere, mediatorul profesionist, neutru și imparţial, în condiții de confidențialitate, prin facilitalea dialogului și negociere, identifică așteptările fiecărei părți aflate în conflict, caută să le descopere temerile și să le înlăture pe cele nefundamentate, încearcă să ducă părțile într-un punct de convergență în scopul obţinerii unei soluţii reciproc convenabile, eficiente şi durabile.

      Mediatorul are obligația de a depune toate diligențele necesare în interesul clienților săi, în condiţii de siguranță, respect reciproc, egalitate de șanse, respectarea diversității, corectitudine profesională şi procedurală.  De asemenea, trebuie să dovedească probitate profesională prin respectarea tuturor normelor deontologice şi de organizare și funcționare ale profesiei stabilite prin lege, regulament de organizare şi funcţionare, cod etic și deontologic și hotărâri ale Consiliului de Mediere.

      Mediatorul nu judecă, procesul de mediere are la bază interesele părților, într-o atmosfera  formală, care înlocuiește atmosfera informală din instanța de judecată, în condiții de confidențialitate, pe care nu le puteți avea în instanțe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: